Skip to content

Construirea unei verande

Poate fi costisitor să solicitați altei persoane să efectueze o lucrare în locul dvs. Dar, utilizând metoda corectă, puteţi face singur foarte multe lucruri. Veţi economisi timp şi bani utilizând instrucţiunile practice pas cu pas pe care le veţi găsi Pe siteul SKIL. Aceste instrucţiuni pas cu pas sunt împărţite în categorii aferente diferitelor categorii de lucrări în casă şi în jurul acesteia şi vă oferă explicaţii clare, de la A la Z.Faceţi clic pe una dintre instrucţiunile noastre pas cu pas şi veţi putea începe imediat!

  1. Marcarea poziţiei

    Mai întâi trebuie să decideţi unde şi cum doriţi să montaţi veranda. Măsuraţi cât de lung şi de lat doriţi să fie acoperişul şi unde trebuie amplasaţi stâlpii. Începeţi cu trasarea unei schiţe generale, iar apoi decideţi materialele şi dimensiunile de care aveţi nevoie. Când aţi decis amplasarea verandei, marcaţi poziţia exactă cu o sfoară.

     

  2. Scurgere

    Dacă montaţi veranda pe perete, trebuie să construiţi acoperişul la un unghi de cel puţin 5 grade. Acest unghi este echivalent cu o înclinaţie de aproximativ 10 - 12 cm pentru fiecare metru liniar pe sol. Dacă preconizaţi căderi mai abundente de zăpadă pe timpul iernii, se recomandă o pantă chiar mai mare. În cazul în care construiţi un acoperiş plan, realizaţi o conductă de scurgere la margine.

  3. Marcarea

    Pentru a marca stâlpii, amplasaţi linii de marcare în afara sforilor. Poziţionaţi stâlpii la distanţe cuprinse între 2 şi 3 metri, în mijlocul unei dale de pavaj, pentru a preveni scufundarea. Aceşti stâlpi susţin grinzile orizontale, peste care fixaţi grinzile transversale. Este mai uşor să montaţi acoperişul dacă lucraţi împreună cu încă o persoană.

     

  4. Montarea grinzilor de perete

    Grinda de perete este montată pe peretele care va sprijini grinzile de susţinere.
    Această grindă de perete are aceeaşi grosime ca şi grinzile de susţinere.
    Stabiliţi înălţimea la care trebuie montate grinzile de perete. Realizaţi o înclinaţie de cel puţin 10 - 13 cm pentru fiecare metru. În cazul nostru, vom adopta 10 x 4 cm = 40 cm. Aveţi nevoie de o înălţime pe verticală de cel puţin 2,20 metri în partea din faţă.

  5. Montarea grinzii de perete

    Mai întâi realizaţi găurile în grinda de perete. Sprijiniţi grinda pe perete în centrul cărămizii sau în spaţiul dintre cărămizi. Puteţi utiliza spaţiul dintre cărămizi ca reper, pentru a fixa grinda astfel încât să fie orizontală.

    Realizaţi în prealabil găurile pentru dibluri şi verificaţi dacă grinda de perete este orizontală cu o nivelă cu bulă de aer. Îmbinarea se face la grinda din mijloc.

  6. Utilizarea de dibluri cu bătaie

    Utilizaţi dibluri cu bătaie; acestea conţin un cui din oţel sau un şurub special, care se fixează în diblu cu ciocanul. Este mult mai rapid decât dacă utilizaţi şuruburi, fiind o modalitate ideală pentru fixarea grinzii de perete. Strângeţi şurubul cu o şurubelniţă după ce îl introduceţi în diblu.

  7. Suporturi de stâlpi, pentru montare pe plăcile sau dalele de pavaj

    Dacă nu doriţi să spargeţi dalele sau plăcile de pavaj sau dacă nu aveţi sculele necesare pentru acest lucru, suporturile de stâlp cu şuruburi reprezintă o soluţie bună. Acestea se înşurubează în poziţie pe dalele sau plăcile de pavaj, pentru a fixa stâlpii în poziţie. Verificaţi apoi dacă stâlpii rămân verticali şi aliniaţi cu nivela cu bulă de aer sau cu firul cu plumb.

  8. Stâlpul central al verandei

    Stâlpul central este poziţionat în mijloc, după cum indică marcajele. Întindeţi o sfoară între cei doi stâlpi de la capete şi asiguraţi-vă că marginile superioare ale tuturor stâlpilor sunt aliniate în mod corespunzător.

  9. Montarea grinzii frontale pe stâlpi

    În partea din faţă se montează o grindă de aceeaşi dimensiune cu grinda de perete, peste vârfurile celor 3 stâlpi. Pentru a asigura stabilitatea pavilionului, stâlpii sunt prevăzuţi cu suporturi diagonale suplimentare, prinse cu şuruburi de lungime adecvată. Şi aici este foarte important să realizaţi în prealabil găurile pentru şuruburi.

  10. Montarea grinzilor de acoperiş

    După ce aţi fixat grinda frontală şi v-aţi asigurat că aceasta este orizontală, puteţi monta grinzile transversale ale acoperişului pe suporturi. Din nou, asiguraţi-vă că utilizaţi şuruburi de dimensiuni potrivite. Acestea trebuie poziţionate peste cele 7 grinzi transversale, la o distanţă de 1 m între grinzi. Apoi, tot ce rămâne de făcut este finisarea acoperişului, de exemplu cu panouri din lemn, tablă profilată sau policarbonat translucid.

  11. Tablă profilată

    Foile de tablă profilată sunt uşor de instalat: aceste profile sunt rezistente şi permit realizarea unei suprafeţe etanşe pentru veranda dvs. utilizând şuruburi montate în inele de etanşare din cauciuc. Suprapuneţi panourile, pentru ca acoperişul să fie etanş. Purtaţi mănuşi de lucru, deoarece panourile au margini ascuţite. Puteţi monta pe perete un profil zimţat cu aceeaşi formă ca şi panoul de acoperiş şi puteţi etanşa îmbinarea dintre marginea superioară şi perete.

  12. Policarbonat translucid

    Dacă doriţi un acoperiş translucid, o soluţie bună o reprezintă panourile transparente din policarbonat de 16 mm. Acestea sunt rezistente şi uşor de montat. De asemenea, pot fi etanşate cu profile potrivite. Puteţi utiliza profile din aluminiu la marginea superioară a peretelui. Utilizaţi etanşare din silicon pentru a astupa spaţiul dintre marginea superioară a peretelui şi profil. Degresaţi marginea pe întreaga lungime înainte de a aplica stratul de etanşare din silicon. O altă opţiune este utilizarea unei benzi de etanşare sau a unei benzi duble din cauciuc şi fixarea acesteia cu şuruburi şi dibluri.

  13. Fixarea stâlpilor în pământ

    Dacă doriţi să fixaţi stâlpii în pământ, începeţi cu stâlpul din colţ şi urmaţi marcajele. Săpaţi o gaură îngustă, cu adâncimea de 60 - 80 cm, cu o cazma sau cu o maşină de forat. Trebuie să săpaţi pe teren solid pentru a fixa stâlpii. Se recomandă să udaţi solul înainte de a introduce stâlpii, pentru a realiza mai uşor găurile.

     

  14. Aplicarea unui strat de protecţie

    Pentru protecţie şi pentru a preveni putrezirea, puteţi proteja partea inferioară a stâlpilor cu bitum sau cu lac.

  15. Montarea stâlpilor

    Montaţi cei 3 stâlpi în găuri, la aceeaşi înălţime cu linia centrală determinată de marcaje. Introduceţi cu atenţie stâlpii în pământ cu un baros, până când vârfurile stâlpilor sunt la înălţimea potrivită. Verificaţi în permanenţă dacă stâlpii sunt în poziţie verticală, pe măsură ce îi introduceţi cu barosul. Purtaţi întotdeauna mănuşi de lucru, pentru a vă proteja mâinile de aşchii.

  16. Turnarea betonului

    Turnaţi beton în găuri. Cantitatea de beton de care aveţi nevoie depinde de numărul de stâlpi. Utilizaţi un amestec alcătuit din 1 kg de nisip cu granulaţie mare, 1 kg de pietriş şi 0,5 kg de ciment. Puteţi turna în găuri mortar cu uscare rapidă, sub formă de praf, din sac, peste care să adăugaţi apoi apă. Asiguraţi-vă că stâlpii rămân verticali şi aliniaţi, verificând cu nivela cu bulă de aer sau cu firul cu plumb în timp ce lucraţi. La final, bateţi cu fermitate stâlpii în pământ cu mânerul barosului.

Rating

Evaluează această descriere pas cu pas.

Construirea unei verande

4.1
4.1 of 5

1084 numărul de voturi

  • 5
    626
  • 4
    224
  • 3
    70
  • 2
    48
  • 1
    116