Skip to content

Vopsirea unei rame de fereastră din lemn

Poate fi costisitor să solicitați altei persoane să efectueze o lucrare în locul dvs. Dar, utilizând metoda corectă, puteţi face singur foarte multe lucruri. Veţi economisi timp şi bani utilizând instrucţiunile practice pas cu pas pe care le veţi găsi Pe siteul SKIL. Aceste instrucţiuni pas cu pas sunt împărţite în categorii aferente diferitelor categorii de lucrări în casă şi în jurul acesteia şi vă oferă explicaţii clare, de la A la Z.Faceţi clic pe una dintre instrucţiunile noastre pas cu pas şi veţi putea începe imediat!

  1. Alegerea vopselei sau a lacului adecvat

    Sunt disponibile numeroase tipuri de vopsele şi lacuri pentru uz interior şi exterior: • Vopsea pe bază de apă (acrilică) • Vopsele diluate cu înlocuitor de terebentină (alchidică) • Vopsea cu conţinut ridicat de substanţe solide, care oferă o mai bună acoperire • Vopsea poliuretanică (PU): Vopsea cu 2 componente, care se utilizează cu vopseaua acrilică sau alchidică. Acest tip de vopsea este mai rezistent şi mai durabil. • Lac: un strat de acoperire transparent, care etanşează lemnul şi îl protejează împotriva umezelii şi a radiaţiilor ultraviolete. Lacul oferă un strat de finisare omogen, uşor de curăţat.

  2. Aplicarea unui strat nou de vopsea sau eliminarea completă a stratului vechi?

    Dacă suprafaţa vopsită a ramelor de fereastră existente este alterată prin influenţe climatice, aceasta va trebui mai întâi şlefuită şi va trebui îndepărtat tot praful înainte de a se aplica un nou strat de vopsea. Umpleţi toate micile neregularităţi, dacă este necesar. Dar, dacă vopseaua existentă este grav deteriorată sau dacă doriţi să utilizaţi un alt tip de vopsea, va trebui să îndepărtaţi complet stratul superficial. Puteţi proceda astfel îndepărtând stratul de vopsea prin ardere cu o pistol cu aer cald, utilizând un răzuitor de vopsea sau prin şlefuire.

  3. Verificaţi orificiile şi crăpăturile

    Înainte de a începe să vopsiţi, se recomandă verificarea cu atenţie a îmbinărilor dintre rama ferestrei şi perete. În timp, spaţiile şi crăpăturile sunt locuri excelente pentru colectarea murdăriei şi a umezelii. Aşadar, curăţaţi-le cu atenţie cu un aspirator sau cu o perie, apoi umpleţi-le cu acelaşi clei ca şi cel utilizat anterior.

  4. Amorsă

    Pentru o mai bună acoperire şi aderenţă a stratului de finisare, mai întâi aplicaţi un strat de amorsă de bună calitate. După uscare, este posibil ca fibrele lemnoase să se ridice, deci şlefuiţi-le cu hârtie abrazivă fină (granulaţie 220 sau 280). Şlefuiţi întotdeauna în direcţia granulei de lemn. Umpleţi toate interstiţiile şi neregularităţile cu chit şi uniformizaţi prin şlefuire, apoi curăţaţi şi eliminaţi praful cu grijă.

  5. Iniţierea procesului de vopsire

    Dacă utilizaţi lemn nou, verificaţi să nu prezinte urme de răşină şi îndepărtaţi-le dacă este necesar. Dacă nu procedaţi astfel, acidul conţinut va ataca ulterior vopseaua. Apoi, degresaţi lemnul. Lemnul de esenţă tare conţine mai mult ulei, ceea ce, iniţial, îngreunează aplicarea unui strat adecvat de vopsea. În acest caz, mai întâi aplicaţi un strat de amorsă de bună calitate.

  6. Mascare

    Cel mai recomandat este să aplicaţi bandă de mascare pe sticla ferestrei. Aceasta necesită un anumit timp, dar apoi puteţi vopsi mult mai mult şi veţi obţine o finisare dreaptă, ordonată. Reţineţi: eliminaţi banda de mascare imediat după vopsit, deoarece altfel este posibil să îndepărtaţi şi o parte din vopsea împreună cu banda.

  7. Aplicarea stratului de vopsea de acoperire

    Lucraţi dinspre interiorul spre exteriorul ramei ferestrei. Deschideţi fereastra şi vopsiţi mai întâi partea interioară. Începeţi cu părţile orizontale ale ramei şi lucraţi de jos în sus. Apoi, vopsiţi părţile verticale. Cu fereastra aproape închisă, vopsiţi marginile ramei. Apoi, vopsiţi integral rama ferestrei, lucrând de sus în jos.

  8. Neteziţi vopseaua pentru o grosime uniformă

    Când vopsiţi, lucraţi întotdeauna de jos în sus, cu suprapuneri abundente între trecerile de pensulă. După ce aţi terminat, neteziţi uşor suprapunerile între trecerile de pensulă, pentru a asigura o grosime uniformă a stratului de vopsea şi pentru a preveni diferenţele.

Rating

Evaluează această descriere pas cu pas.

Vopsirea unei rame de fereastră din lemn

3.8
3.8 of 5

1639 numărul de voturi

  • 5
    796
  • 4
    336
  • 3
    170
  • 2
    106
  • 1
    230